Durificare dublă

Un tratament în care o piesă este supusă la două operații de durificare complete sau, mai întâi, unei etape de recoacere urmată de o etapă de durificare. În general efectuată la aceeași temperatură, dar nu întotdeauna, pentru a rafina mărimea granulației oțelului după un prim tratament lung de austenitizare sau după o etapă lungă de carburare pentru o adâncime mare a călirii.

Uneori, din cauza utilizării greșite a termenilor, durificarea dublă înseamnă o durată lungă de austenitizare sau timp îndelungat de carburare, urmată de o durificare superficială sau o răcire lentă în afara camerei de încălzire (ca o etapă de recoacere) și re-austenitizare urmată de o etapă de durificare (răcire).

Durificarea dublă implică, de asemenea, durificarea unei piese carburate de două ori, acțiune prin care prima durificare se efectuează de la temperatura de durificare a piesei de bază și a doua de la temperatura de durificare a învelișului (a se vedea DIN 17014).

Beneficii

• Dimensiunea rafinată a granulației și microstructura miezului piesei, dezvoltată pe termen lung la temperatură ridicată
• Evitarea păstrării surplusului/conținutului de austenită în adâncimea călirii
• Reducerea sau limitarea nivelului de distorsiune a pieselor cu forme complexe
• Reglarea mai precisă a durității miezului și călirii

Aplicare și materiale

Durificarea dublă este în general utilizată în cazul carburării de lungă durată necesară pentru a obține o adâncime mare a călirii sau după o etapă de austenitizare de lungă durată. Aplicările obișnuite pot consta în angrenaje esențiale în industria aerospațială, angrenaje mari utilizate în turbine eoliene sau vehicule de construcție sau alte piese mari forjate.

Detalii privind procesul

Atât pentru durificarea simplă, cât și pentru cea dublă, recoacerea intermediară a componentelor carburate poate fi efectuată înainte de durificarea finală. Acest tratament termic constă în recoacere la o temperatură mai mică decât Ac1, la aproximativ 600-650°C, cu un timp de menținere mai lung și o răcire lentă ulterioară.

Datorită acestei recoaceri intermediare, este posibil să se elimine carbonul eliberat ca excedent în carbonul austenitic ca cementită și să se evite riscul de formare a austenitei reziduale în timpul procesului ulterior de rafinare a călirii. De asemenea, poate duce la o reducere a distorsiunii.